Cred ca e destul de simplu sa apara un articol, indiferent de cine e scris…Iubire..E un subiect nemarginit si un sentiment inaltator, nu contesta nimeni, dar cati traiesc cu adevarat iubirea?Presupun ca fiecare are propria perceptie…Toti putem sa ne dam cu parerea:”iubeste-o asa, ofera-i luna, bla bla…”Pana la urma daca vreau sa scriu un articol, normal ca il scriu din punctul meu de vedere, pentru o categorie de cititori, care se vor regasi in stilul meu..In general, ce transpui pe foaie, reflecta lumea pe care o creezi si vrei sa o transmiti…Unii cititori prefera trivialitati, altii romantismul, iar altii sa critice indiferent de subiect.In fine, de iubire nu are parte oricine, sau mai bine zis nu oricine stie s-o aprecieze si sa se bucure de ea asa cum ar trebui…Cu siguranta depinde de asteptarile fiecaruia..Legat de titlul articolului: “Cum stau lucrurile de fapt…?” As vrea sa empatizez cu voi, cei care cititi aceste randuri si sa va intreb, mai stiti sa va bucurati de viata?Cum am zis mai sus, iubirea e un sentiment sublim, dar nu ma aflu aici sa dau sfaturi in dragoste, poate sa expun niste idei, dar asta nu ma diferentiaza de ceilalti.In lumea asta lipsita de solidaritate, cati dintre noi daruim frumusete, investim in prietenii si in fericirea celor din jur?In afara de faptul ca respiram, mai stim sa fim “copii”?Si nu ma refer la inocenta, ca oricum s-a ratacit printre griji inutile, ci la a trai fara sa ne temem unii de altii, sa fim transparenti, sa privim in jurul nostru si sa apreciem ce vedem, ce atingem, fara sa ne lasam coplesiti de probleme, pe care de cele mai multe ori ni le cream singuri.Si poate considerati ca sunt aberatii fantasmagorice, dar eu imi asum gradul de naivitate cand spun ca mai cred in oameni, in schimbare, in conexiuni, in dorinta de a vindeca prin vorbe…Asta nu e un discurs politic, nu am nevoie de voturi, ci doar de cei care stau undeva ascunsi, impartasind aceleasi principii.Cred ca ne-am lamurit cu totii ca rau, e usor sa faci, sa n-ai scrupule, sa fii nesimtit..Si ca sa vorbesc si de responsabilitate in toata visarea mea pacifista, am sa mentionez ca sunt cazuri pierdute…Din pacate, din ce in ce mai multe…Dar speranta moare ultima, nu?Poate ca e timpul ca in activitatile de rutina, sa nu pierdem esentialul.E liberul arbitru, jumatatea goala sau cea plina.Un zambet poate face diferenta!Ofera-l tu primul!Nu te costa nimic!